General

În prezent, trăim vremuri de război, nesiguranță, antisemitism în creștere și intoleranță față de minorități, în apogeul unei crize a migrației, așa cum lumea nu a mai văzut-o din cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru a evita repetarea acelorași erori din trecut, tinerii trebuie să înțeleagă circumstanțele paralele din istorie și modul în care fiecare dintre noi este responsabil pentru contribuția la viitor, pentru stabilirea păcii în lume și pentru promovarea drepturilor omului. Elie Wiesel Study Tour Explore the past. Shape the future! este un program premiat la Gala Tineretului Românesc (secțiunea culturală) în 2017. Acesta oferă studenților posibilitatea de a înțelege forțele politice, sociale și culturale care au creat și perpetuat Holocaustul, le va permite să vadă ororile lui Auschwitz și își propune să sporească înțelegerea participanților la regimurile nedemocratice. De-a lungul acestui proces și prin exerciții de reflecție conduse de coordonatorii programului, studenții vor câștiga o apreciere mai mare pentru valorile democratice, pentru semnificația guvernării deschise și responsabile și pentru meritele creșterii diversității și deschiderii în fiecare dintre comunitățile noastre.

Ediția din 2023 a inclus vizite la Casa Memorială Elie Wiesel, Cartierul Evreiesc din Budapesta, Memorialul „Pantofi de-a lungul promenadei Dunării”, Lagărul de concentrare Dachau, Lagărul de concentrare Theresienstadt, Complexul Muzeal Auschwitz-Birkenau, Cartierul Evreiesc Kazimierz din Cracovia și Fabrica lui Schindler. Participanții au avut parte de activităţi diverse, de tip team building, dezbateri, workshopuri şi sesiuni de informare de interes pentru tematica programului.

A șasea ediție a turului de studiu Elie Wiesel s-a adresat studenților universitari, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din toată România, care studiau în diverse domenii, înscriși la o universitate (program licență, master sau doctorat), cu cunoștințe despre Holocaust și o motivație puternică de a studia mai mult pe această temă. Aceștia puteau fi studenți fie în România, fie la o universitate internațională. Aplicațiile eligibile ar fi trebuit, de asemenea, să demonstreze un interes puternic în înțelegerea mai bună a zilelor critice din trecutul nostru, pentru a influența pozitiv zilele de mâine. Au participat un total de 15 studenți din România.

După turul de studiu și sub supravegherea coordonatorului programului, toți participanții vor realiza activități de diseminare în comunitățile lor. Activitățile sunt diverse și pot include prezentări publice, discuții organizate cu colegi și / sau profesori și redactarea articolelor pentru ziare, reviste școlare și reviste universitare.

Opiniile exprimate în cadrul proiectelor de follow-on sub egida proiectului Elie Wiesel Study Tour 2023 nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei SUA, a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, a Institutului Polonez din Bucuresti, a Ambasadei Statului Israel, a Ambasadei Republicii Federale Germania în România, a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel din România, a American Councils for International Education sau a altor parteneri ai programului.

IMPORTANT:

Aplicanții trebuie să îndeplinească unele criterii de eligibilitate ce pot fi găsite pe pagina ediției curente.

Selecția se face pe baza calității și complexității răspunsurilor dumneavoastră, a interesului dumneavoastră pentru program, a planurilor de diseminare, a nivelului de cunoaștere a limbii engleze și a cunoștințelor despre subiect.

Grupul de studenți e însoțit, pe tot parcursul turului, de un profesor cu o solidă pregătire generală în domeniul istoriei, în special în ceea ce privește Holocaustul. Profesorii vor oferi informații suplimentare participanților, vor crea discuții cu aceștia și îi vor ajuta să înțeleagă mai bine cunoștințele pe care le vor dobândi în timpul turului de studiu. De asemenea, participanților li se vor recomanda filme și cărți legate de temele abordate, iar acestea vor fi urmate de discuții de reflecție în grup.

Dacă aveți întrebări, ne puteți contacta pe e-mail la ewstudytour@americancouncils.org.


Costuri

Programul tematic Elie Wiesel Study Tour, aflat la cea de-a șasea ediție, a fost finanțat de către Ambasada Statelor Unite în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Institutul Polonez din București, Ambasada Republicii Federale Germania și Ambasada Statului Israel în România, cu suportul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Ambasada Republicii Austria în România, OeAD-GmbH – Austria’s Agency for Education and Internationalisation, JCC Krakow, Holocaust Memorial Center – Budapest, Casa Memorială Elie Wiesel, Zizin, McDonalds și al partenerilor media Romania Pozitivă și Radio România Cultural.

Programul oferă 15 burse ce acoperă costurile participării: cazare, mese în regim de demi-pensiune (mic dejun & prânz), vizite la organizaţii reprezentative pentru tematica abordată , precum și materiale promoționale.